Suferinta nu inseamna dragoste

             Ca in orice alta relatie (cu iubitul,cu copilul,cu cainele,cu universul),dragostea pentru sine presupune un proces indelungat,care demareaza odata ce incepi sa te cunosti,sa-ti pese de tine,sa ai grija de simtamintele tale.In afara de faptul ca ne face sa fim mai calmi,mai fericiti,dragostea pentru sine este un indicator al responsabilitatii fata de ceilalti,pentru ca,atunci cand ne simtim bine cu noi insine,functionam mult mai bine din toate celelalte puncte de vedere.Din pacate,in societatea de azi,multi prefera si adopta rolul de victima.Este un blestem colectiv.Suntem condamnati,programati sa avem grija de altii,chiar cu riscul de a ne face noua insine rau.Atata timp insa cat luam ca unitate de masura a dragostei capacitatea de a ne calca pe noi insine in picioare,ne invartim,intr-un cerc vicios,pentru ca acea capacitate de a ne desconsidera pe noi exclude capacitatea de a-i iubi pe ceilalti.
Putem recunoaste cu usurinta pozitia de victima.Iata cateva indicii:
  *suntem gata sa-i ajutam pe altii si incapabili sa ne ajutam pe noi insine.
  *ne punem la indoiala comportamentul
  *avem incredere in cei ce nu cred in noi
  *ne simtim adesea neajutorati si demni de mila
  *ne incojuram de oameni care se palng tot timpul
  *ne simtim folositi
  *nu putem spune nu
   Daca ne-am petrecut mai toate viata ajutandu-i pe ceilalti,este foarte greu sa aruncam al cos si,deoadata ,sa incepem sa luam hotarari in folosul si binele propriu.Pe scurt,solutia pentru a iesi din acest rol este:"Ca sa-i iubim pe ceilalti,nu trebuie sa incetam sa ne iubim pe noi insine".Ne petrecem suta la suta din viata in propriul nostru corp;asadar,cu noi insine avem cea mai lunga relatie (cu umbrele si luminile ei) dintre toate relatiile pe care le avem de-a lungul viatii.De aceea,nu este nimic gresit in a avea grija de noi insine.A te pune inaintea celorlalti nu este intotdeauna egoism,ci realistic si natural.